Se afișează postările cu eticheta ALBASTRU DE VORONEȚ. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ALBASTRU DE VORONEȚ. Afișați toate postările

11.07.2017

KOMAKIZA - UNUL DINTRE DACII LIBERI, CARE S-A TREZIT ȘI MENȚINE VIU ”FOCUL SACRU ZAMOLXE”




S-a retras şi lucrează în ultimul refugiu al lui Decebal

În satul Craiva Veche din judeţul Alba, la doi paşi de vechea cetate dacică de la Piatra Craivii, un fierar cum nu mai există astăzi în România fabrică arme şi unelte antice unicat după metodele folosite odinioară de strămoşii daci

Emanuel Bezeriţă (42 de ani), alias Komakiza, după numele unui soldat dac mercenar în Egipt, şi-a amenajat la Craiva Veche o căsuţă şi un atelier în care lucrează cu aceleaşi unelte care existau pe vremea dacilor şi romanilor. Emanuel este chiar singurul locuitor al satului, care a fost părăsit în urmă cu 50 de ani ca urmare a unor alunecări de teren devastatoare. Singura construcţie care a rămas cât de cât în picioare este fosta biserică a satului. În pereţii ruinelor bisericii sunt zidite pietre aduse din cetatea dacică de la Apoulon.
 


Zona este plină de vestigii istorice, având în vedere apropierea de vechea cetate dacică, ultima redută cucerită de romani în timpul colonizării Daciei.
 
Bărbatul s-a mutat în localitatea aflată la 18 kilometri de Alba Iulia pentru a avea liniştea atât de necesară pentru creaţiile sale originale, dar şi pentru că-i place foarte mult modul în care trăiau dacii.



Exceptând telefonul şi accesul la internet, se poate spune că Emanuel trăieşte aproape la fel ca dacii. Nu are nimic din ceea ce înseamnă civilizaţie modernă – apa, gaz, curent, asfalt. Vieţuieşte auster, exact ca strămoşii noştri.

Lângă casă şi-a amenajat un atelier de fierărie, cu foale din piele de bivol şi nicovală celtică, sub formă de piramidă întoarsă. 
Aici confecţionează temutele arme dacice, care au fost spaima soldaţilor români.



 Celebra sabie încovoiată, falxul pentru două mâini este arma cu care Emanuel se mândreşte şi cu care participă la festivaluri de reconstituire a evenimentelor din istorie, unde intră în lupte cu „romani“. 



Falx de doua maini, lama pe curbura exterioară de 66,5 /4 cm, mâner de nuc, inele din bronz.


Komakiza mai confecţionează suliţe dace, cu vârf din fier ascuţit la ambele capete şi din lemn uşor. Suliţele şi lăncile au cozi din lemn de sânger.

„Ceea ce fac acolo este axat pe meşteşug, natură, este un loc de refugiu pentru mine. Încerc să pun în valoare trecutul istoric al zonei şi meşteşugul de fierărit, care este aproape pierdut. Cred că sunt printre cei mai tineri fierari din ţară. Mai există fierari, dar sunt bătrâni şi nu mai interesează pe nimeni să înveţe“, spune fierarul dac.

Pe viitor, Emanuel îşi propune să realizeze la Craiva Veche un miniparc arheologic. „Vreau să construiesc trei ateliere, de fierărie, olărit şi dulgherie. 
Visul meu este să fie un loc aparte, deschis pentru cei care vor să vadă cum se fabricau armele şi uneltele în antichitate. 
Sunt singurul din România care fac exclusiv astfel de obiecte şi am ajuns să trăiesc din asta“, spune Emanuel Bezeriţă.
 
Emanuel, vrea să facă în satul de la poalele fostei cetăţi Apoulon un „un loc altfel pentru oameni altfel“. „Va fi un loc unde se va învăţa istorie şi cultură şi se va putea convieţui cu natura. 
Este un loc perfect pentru câteva persoane sau o familie care vor să vadă cum se prelucrează fierul prin metode antice sau chiar să înveţe dacă vor, plus o excursie ghidată la Piatra Craivii“, afirmă fierarul Komakiza.

Pe lângă armele clasice folosite în bătălii de daci şi romani, Emanuel mai confecţionează cuţite, dălţi, linguri, lănci, platoşe şi zale. 
Din mâinile iscusite ale fierarului Komakiza ies chiar şi obiecte pentru decoraţiuni şi bijuterii, toate la fel ca cele confecţionate de strămoşi în antichitate. 
De asemenea, lucrează şi arcuri dacice realizate din coarne şi tendoane de berbec. 

Piesa de rezistenţă a fierarului este o armură cu piesele componente sub forma unor solzi de peşte. Armura are 1.500 de solzi, tăiaţi şi găuriţi cu mâna, prinşi individual pe suportul de piele cu ajutorul a 6.000 de găuri. Fierarul a lucrat 45 de zile la această armură.



Emanuel Bezeriţă spune că a fost pasionat de istorie de când era mic, dar a ajuns să studieze, până la urmă, teologia. „Mă pasionează prelucrarea fierului de mic copil, dar doar de câţiva ani lucrez intensiv. Am învăţat meserie furând de la unul şi de la altul, mai ales din afară, pentru că doar acolo există fierari specializaţi pe antichitate. Am învăţat mult şi de pe internet. La început a fost destul de greu. Îmi amintesc că am lucrat trei ore pe un vârf de săgeată, am crezut că nu îl mai termin. Acum îl fac în 15 minute“, afirmă Emanuel.

De câteva ori pe an, Komakiza îşi încarcă atelierul în maşină şi merge la întâlniri cum ar fi „Dac Fest“ sau „Festivalul Roman Apulum“, unde promovează meşteşugul fierăritului. 
Pune în scenă, în mod real, micul său atelier şi confecţionează la faţa locului arme şi unelte antice. Aşa a ajuns să fie remarcat de fotografi profesionişti, care, în timp, au devenit o prezenţă obişnuită în viaţa sa. 
A devenit chiar şi imaginea unei zone foarte căutate de fotografi – Fundătura Ponorului, Munţii Şureanu – Hunedoara. 
Fierarul este foarte ofertant, fotogenic atunci când face ceea ce ştie el cel mai bine. 
Emanuel Bezeriţă îşi promovează realizările în special pe Facebook, unde are o pagină denumită „Komakiza“. 

Pe viitor, vrea să înfiinţeze o asociaţie culturală care să aibă ca scop promovarea trecutului zonei Craiva şi a obiectivului istoric de la Piatra Craivii. „Este foarte frumos, dar nu prea interesează pe nimeni. Se poate merge cu maşina până aproape de acest vârf unde s-a aflat cetatea dacică Apoulon, mai rămânând de parcurs doar un drum de 30 de minute pe jos“, mai afirmă Emanuel Bezeriţă.

Cetatea dacică de la Piatra Craivii, construită în jurul piscul de 1.083 de metri înălţime, este considerată de mulţi istorici ultimul refugiu al regelui Decebal din calea expansiunii romane în Dacia.

Cercetările arheologice efectuate în zona cetăţii au scos la iveală sanctuare cu baze de piatră de genul celor de la Grădiştea Muncelului – Sarmizegestusa. 
Luând drept criteriu cea mai veche monedă descoperită, s-a presupus existenţa aşezării încă din secolul al III-lea î.Hr., corespunzând vremii de ridicare a dacilor sub regele Rubobostes. Acestei epoci i-ar aparţine doar aşezarea, iar fortificaţia propriu-zisă ar fi fost construită în vremea ultimului dintre regii daci, Decebal.

Înfrânt la Sarmizegetusa după o rezistenţă îndelungată, Decebal s-ar fi retras la Piatra Craivii. Construcţia specială a cetăţii, poziţia aproape inaccesibilă în vârful unui munte abrupt, de stâncă, făceau din Piatră Craivii un adăpost de necucerit. 
Însă romanii aveau deja o lungă experienţă în războaiele dacice. Au asediat fortăreaţa luni întregi. Au incendiat-o şi au tăiat toate sursele de apă şi hrană. Dacii au cedat, iar Decebal s-a hotărât să fugă din calea soldaţilor români. 
Descoperirile arheologice de la Piatra Craivii, precum şi plasarea ei geografică la nord de Alba Iulia corespund cu latitudinea centrului Apoulon, menţionat de geograful grec Ptolomeu. Tribul care locuia aici şi avea cetatea în stăpânire se numea „appuli“, care are drept corespondent atributul de „cei viteji“, „cei puternici“. De la această bază s-a format şi numele centrului locuit de appuli, Apoulon.


surse: https://lupuldacicblogg.wordpress.com; http://adevarul.ro

7.08.2017

NUNTĂ ÎN STIL TRADIȚIONAL ROMÂNESC - REVENIREA LA DATINILE STRĂVECHI





REVENIREA LA DATINILE STRĂVECHI - NUNTĂ ÎN STIL TRADIȚIONAL ROMÂNESC

Nunta reprezintă un eveniment important în viața oricărei persoane. În trecut, căsătoria simboliza o treaptă esențială, marca trecerea de la societatea adolescentă la cea adultă.

În prezent, tot mai des, observăm tendința de a reveni și a reînvia tradițiile vechi, lăsate din bătrâni. Tot mai mulţi miri preferă să-şi organizeze nunţile în stil tradiţional şi poartă cu drag haine naţionale, afirmând că doresc să promoveze astfel tradițiile naționale.

Întoarcerea la obiceiurile străvechi revine printre tinerii care îşi unesc destinele şi renunţă la nunta modernă, în favoarea uneia tradiţionale în straiele şi cu obiceiurile populare româneşti. Chiar dacă mulți dintre miri se lasă inspirați de nunțile și elementele moderne, tradițiile străvechi vor avea întotdeauna farmecul lor.

Costumele populare purtate de miri dau o notă originală evenimentului. Cununa de flori purtată de mireasă și buchetul alcătuit cu grijă din flori de câmp și spice de grâu, pentru a aduce belșug viitoarei familii, reprezintă elementele cele mai deosebite și mai angelice.

Designerii autohtoni spun că, în ultima perioadă, tot mai mulți moldoveni optează pentru portul popular atunci când este vorba de nunta lor sau încreștinarea bebelușilor.



6.04.2017

ALBASTRU DE VORONEȚ - CIMITIRUL VESEL SĂPÂNȚA





”CIMITIRUL VESEL DE LA SĂPÂNȚA” – MARAMUREȘ - ROMÂNIA
In acest spatiu inchis, inconjurat de Muntii Carapati, s-a dezvoltat o adevarata civilizatie a lemnului care a incercat nu doar sa dea o functiune obiectelor create, ci si o estetica aparte. Probabil acelasi lucru s-a intamplat si cu unul din mesterii maramureseni, care a lasat mostenire o adevarata comoara – Ioan Stan Patras.
Sculptor de cruci si artist, acesta a hotarat sa treaca peste abordarea traditionala in realizarea unei cruci de lemn. Om simplu, religios si cu frica de Dumnezeu, a inteles ca moartea face parte din viata. Acest lucru l-a determinat sa nu mai priveasca moartea cu rigiditatea cu care suntem obisnuiti.
Se presupune ca atitudinea vesela in fata mortii era un obicei al Dacilor. Acestia credeau in viata vesnica, moartea fiind pentru ei doar o trecere intr-o alta lume. 

Artistul Ioan Stan Patras s-a nascut in anul 1908 intr-o familie de maramureseni din Sapanta, care se ocupau cu prelucrarea artistica a lemnului. La 14 ani incepe sa sculpteze cruci, dar abia la 26 de ani incepe sa dea o nota distinctiva acestora, scriind un epitaf pe cruce.
Erau enumerate initial numele, varsta si ocupatia. Ulterior, compune epitafuri care ajung de la 2-3 versuri pana la 11 versuri. Doi ani mai tarziu apar imaginile realizate in basorelief. 
In aceeasi perioada subtiaza crucile, facandu-le mai zvelte. Epitafurile scrise pe cruci, laudă sau dojenesc caracterele si viata celor morti. 
De cele mai multe ori, textele au o nota ironica, mai ales cand se scot in evidenta viciile mortului din timpul vietii. Combinatia coloristica a crucilor, precum si textul usor ironic si din cand in cand hazliu, au adus faima Cimitirului de la Sapanta, atribuindu-se numele de Cimitul Vesel.
Motivele decorative folosite la Cimitirul Vesel sunt de obicei abstracte. Sunt inspirate din decoratiile portilor de lemn sau a tesaturilor textile folosite in regiune. Uneori intalnim motivul solar, amplasat chiar in centrul crucilor.
In multe zone ale Romaniei, dupa datina tradițională, despărtirea de cel mort se face prin voie buna. Priveghiul este considerat ca fiind ultima petrecere la care participa atat mortul ca si cei pe care îi lasa in urma. Privind lucrurile din aceasta perspectiva, Ioan Stan Patras a incercat sa transpuna in lucrarile sale, esenta vietii decedatului, intr-un mod mai vesel, care sa-l faca pe om sa priveasca moartea cu mai multa usurinta.
Imaginile de pe cruce reprezinta o scena importanta din viata defunctului. Acestea arata meseria omului: padurar, vanator, taietor de lemne, bucatareasa, agricultor. Femeile sunt reprezentate facand paine, tesand covoare, torcand lana. Daca o persoana a murit in urma unui accident mai neobisnuit, pe cruce aparea pictata scena intamplarii tragice.
Tehnica folosita de Ioan Stan Patras se mai pastreaza si azi, specifice fiind culorile vii obtinute din pigmenti naturali. Crucile decorate de Ioan Stan Patras, sunt formate doar din culori de baza: rosu, galben, albastru, verde, alb si negru. In lucrarile succesorilor lui apar insa si alte culori precum roz, violet, diferite nuante de verde.
Materialul folosit de Ioan Stan Patras pentru realizarea crucilor este lemnul de stejar. De-a lungul vietii, artistul a avut mai multi ucenici. Cel care îi continua azi munca este artistul popular Dumitru Pop Tincu. Acesta traieste in casa lui Ioan Stan Patras. Locuinta este deschisa momentan publicului spre vizita.

Cimitirul de la Sapanta este o carte a vietii si a mortii săpânțenilor. Mesterul sculptor a devenit naratorul care scrie cronica satului.

Cimitirul Vesel se gaseste in partea de nord a Romaniei la granita cu Ucraina, in inima Maramuresului, in satul Sapanta. Acest sat a fost atestat documentar pentru prima data in anul 1373.

Acces: Sighetul-Marmatiei (20km-DN19) > Sarasau > Campulung > Sapânța.

In fata cimitirului veti gasi tarabe cu diferite obiecte traditionale, facute in casa. Preturile sunt accesibile. Nu ezitati dupa vizita la Cimitirul Vesel sa mergeti si la Casa Memoriala Stan Ioan Patras din Sapanta sau la Memorialul Durerii de la Sighetul Marmatiei.


sursa: https://www.travelguideromania.com/ro/cimitirul-vesel-din-satul-sapanta-maramures/





5.26.2017

LACUL BUCURA - ROMÂNIA





România are o mulţime de lacuri superbe, de la cele glaciare de la peste 2.000 de metri altitudine până la imensele lacuri de acumulare şi unele apărute în urma unor fenomene naturale.

Lacul Bucura este cel mai mare lac glaciar de pe teritoriul ţării noastre, situat în Parcul Naţional Retezat din Munţii Retezat.

Parcul Naţional Retezat se află în judeţul Hunedoara și ocupă o suprafaţă de 54 400 de hectare.

Aici se găsesc peste 1200 de specii de plante, dintre care şi floarea de colţ, genţiana, smirdarul, şi animale protejate: marmote, lupi, râşi, capre negre, urşi, mistreţi, căprioare, jderul, cocoşul de munte şi altele. Parcul are 20 de vârfuri de peste 2000 m şi peste 80 lacuri glaciare.

Pentru a proteja frumuseţea naturală a locului, nu au fost construite telecabine sau teleferice, astfel încât parcul poate fi vizitat doar la pas, pe numeroasele trasee care străbat masivul.

Suprafaţa lacului Bucura este de 8,90 ha şi este situat la o altitudine de 2040 metri în Căldarea Bucura, sub Vârful Peleaga şi Şaua Bucurei. Împreună cu abrupturile stâncoase din jur, formează o priveliște grandioasă.

Cu toate că impresionează prin suprafaţa extraordinară, Lacul Bucura nu este deosebit de adânc, măsurând aproximativ 15,5 m adâncime în dreptul intrării Izvorului Pelegii în lac.

Lacul este alimentat de 5 izvoare principale. Apa lacului deversează printr-un singur emisar ce o trimite spre Lacul Lia, cu un debit de aproximativ 250 l pe secundă. Populaţia piscicolă este autohtonă, în lac nefăcându-se populări artificiale.

Drumeţia spre Bucura este la fel de spectaculoasă ca și destinaţia. Efortul îţi va fi recompensat însă înzecit. Traseul spre Lacul Bucura pleacă de la Barajul Gura Apelor, până unde se poate ajunge cu mașina, pe ruta Haţeg – Totești – Cârnești – Clopotiva – Gura Zlata.

Dacă alegeţi acest traseu, vă veţi bucura de aproximativ 35 de km de drum asfaltat , după care urmează un drum forestier de 14 km ce se oprește la Drăcșanu.

Apoi, trecând pe la cascada Fetele Voilesei, urmărind valea Lăpușnicului Mare, până la Gura Bucurii, și trecând pe lângă Lacul Lia, se ajunge la Bucura.

În apropiere de lac există zone de campare, dar poţi alege să te odihnești și la una dintre pensiunile sau cabanele de pe traseu.

sursa: http://www.financiarul.ro